Filosofia naturii

             Pentru Anaxagoras (c. 500-425 î.Hr.) există  un număr infinit de mare de elemente primordiale, deosebite din punct de vedere calitativ. Fiecare obiect este determinat de un raport particular de combinare a acestor elemente, care este prezent în fiecare din părțile acestuia, oricât de infim ar fi.

Substanțele sunt puse în mișcare de către nous (spirit) care le ordonează, procedând sistematic.

            Leucip (sec. al V-lea i.Hr.) este considerat părintele teoriei atomiste, care ne-a fost transmisă și dezvoltată de către discipolul său Democrit.

Totul este compus din particule in-divizibile (a-tomos) care, fiind identice din punct de vedere material, pot fi deosebite între ele doar prin formă, situare și dispunere.

Dintotdeauna, atomii se deplasează mecanic, actionându-se reciproc prin presiune și soc. Între aceștia nu există decât spațiu vid. Din gruparea atomilor iau ființă toate lucrurile. Într-un fragment din Leucip se întâlnește formularea unui principiu de cauzalitate: „Nici un lucru nu ia naștere fortuit, ci are un sens și o necesitate.”

            Democrit (c. 460-370 î. Hr.) continuă teoria atomistă a lui Leucip, dezvoltând-o ca sistem al materialismului.

            Lucrurile, coumpuse din complecși de atomi, sunt determinate de așa-numitele caracteristici primare, obiective, precum spațialitatea, inerția, densitatea și duritatea, în timp ce, de ex., culoarea, mirosul, gustul etc. sunt caracteristici secundare, subiective, manifestate de abia pe cale perceptivă. Percepția are loc prin intermediul unor mici simulacre emanate de lucruri.

            Sufletul de asemenea este compus din atomi minuscului (de foc), puși în mișcare datorită acestor simulacre și care astfel provoacă impresia perceptivă. În consecință, Democrit interpretează întreaga activiatate rațională a omului ca un proces material, atomic. Etica lui Democrit definește ca scop al aspirațiilor omenești adevărata condiție a sufletului, care constă din echilibru și repaus, și care este atinsă prin rațiune, păstrarea măsurii, cumpătare în privința plăcerilor senzuale și a înaltei prețuiri a bunurilor spirituale.

„Spiritul trebuie să se obișnuiască să iși creeze bucuria din sine însuși.”