Empedocle identifică 4 elemente ca substanţe primordiale imuabile, eterne, necreate şi indestructibile: focul, apa, pământul si aerul, care nu pot trece unul într-altul, ci se pot doar combina şi separa mecanic. Din acest proces continuu de unire şi dispersare, rezultat al acţiunii a două forţe universale ("puteri dominante" sau "principii"), iubirea (philotes) şi ura (neikos), reprezentări alegorice ale forţelor centripetă şi centrifugă, iau naştere toate obiectele şi vieţuitoarele universului. Acţiunea acestor două forţe este determinată de un principiu superior, numit de Empedocle ananke (necesitate), concepută ca o esenţă a existenţei. La Empedocle, material ţi energia nu pot subzista separat.

 

             Despre natură este, prin forţa poetică şi sugestivitatea imaginilor, poate cea mai impresionantă creaţie literară a filosofilor presocratici. Materialist, Empedocle a căutat şi în cercetările din alte domenii ale ştiinţei explicaţii raţionale, eliminând constant intervenţia zeilor tradiţionali; a studiat apariţia plantelor, animalelor, a omului, fiind considerat uneori un precursor al teorii lor biologice moderne.

             Poemele sale filosofice, cu reale calităţi literare, au circulat şi au fost citite până la sfârşitul Antichităţii. "Vagabond exilat de zei", cum se autoproclamă, Empedocle a fost unul dintre cele mai cercetătoare spirite ale epocii, gândirea sa influenţându-i pe Democrit, Platon, Aristotel, Lucreţiu şi atrăgându-i peste secole pe Holderin, Nietzsche sau Freud.