O parte a poemului, "Calea adevărului", constă din argumente a priori privitoare la natura fiinţei. Cealaltă, "Calea Aparenţei", este o cosmologie tradiţională.

 

           Alături de Heraclit, Parmenide este cel dintâi filosof care face o distincţie netă între percepţia senzorială şi cunoaşterea prin intermediul gândirii. În concepţia sa numai cea din urmă poate conduce la descoperirea adevărului. Subiect al filosofiei nu poate fi decât aletheia (adevăr). "Existentul" unic, imobil, neschimbător nu poate fi păstrat decât prin gândire, căci el însuşi este gândire. Cunoaşterea senzorială prin care lumea apare diversificată, schimbătoare, este înşelătoare.

 

          Sistemul său filosofic a exercitat o puternică influenţă asupra lui Platon, Plotin dând importante impulsuri şi concepţie iatomiste sau gândirii lui Anaxagora.