Filosofia naturii

             Primele teorii filozofice au fost nutrite de ideaa că pentru tot ceea ce ființează, există un principiu originar (arche) comun, care ca element primordial omogen se află la baza diversității lucrurilor, determinând cazual transformările perceptibile.

             Ca prim filozof este considerat Thales din Milet (c. 624-564 î. Hr.), pentru care elementul primordial este apă. Totul este compus din apa și, întrucât arche este considerat a fi animat și mobil în sine, apa este de asemenea animată (așa-numitul hilozoism).

Pe lângă acestea, Thales s-a preocupat de matematică (teorema lui Thales) și astronomie (previziunea eclipsei de soare din 585 î.Hr.)

             Elevul său Anaximandru (c. 611-546 î.Hr.) a definit principiul primordial în mod mai abstract ca apeiron, adică infinitul, nelimitat și indefinit. Din apeiron rezultă obiectele lumii ca antagoniste și reîntorcândusu-se în acesta: „Originea tuturor lucrurilor este în apeiron. Din ceea ce iau ființă, tot acolo se sting după perimare.”

În cazul lui Anaximene (c. 585-525 î.Hr.) arche este din nou determinat material, el considerând ca aceste aste aerul.

            În cazul când acesta se comprimă, apar obiectele reci (de ex. apa, pământul, piatra), în cazul când se rarefiază, apare ceea ce este cald (de ex. focul).

            El reduce anumite determinări calitative la niște transformări cantitative. Oamenii de asemenea sunt supuși acestui principiu, căci sufletul este compus din aer.