Filosofia presocratică a naturii

•         Arche = început, principiu ultim, substanță ultimă.

                    Primii candidați la rolul de componente de bază ale lucrurilor au fost unele substanțe naturale individuale, de exemplu apa sau umiditatea și aerul, dar o dată cu sugestia lui Anaximandru ca arche este ceva nedeterminat s-a făcut un uriaș pas abstractiv de îndepărtare de elementul pur senzațional. Prin aceasta s-a deschis posibilitatea ca arche sa fie un ce mai fundamental decît ceea ce putea fi perceput cu simțurile, deși in aceasta fază, apeiron-ul era, negreșit, material. Anaximandru a inaugurat astfel o direcție de cercetări care a dus la nul sferic al lui Parmenide, cu distincția corelata dintre adevărata cunoaștere si opinie, la pluralitatea de archai geometrice şi matematice ale pitagoricilor si atomii lui Leucip si Democrit.

                  Tradiția pe care am putea-o numi senzualistă a continuat sa caute entitățile ireductibile ultime in corpuri senzațional perceptibile, până când Empedocle le-a standardizat la patru elemente, pămînt, aer, foc si apa, dar in afara de Empedocle însuși, mai nimeni nu le-a acceptat pe drept adevăratele archai si mai îndepătate si corpurile de o mare complexitate.

 

•          Apeiron= nelimitat, nedefinit

                  Arche a tuturor lucrurilor este, după Anaximandru, apeiron, nelimitatul. Termenul e susceptibil de variate interpretări, în funcţie de cum înţelegem limita care este negată în cuvântul compus. Ceea ce ideea de apeiron implică sigur este durata nelimitată în timp, o rezervă infinită de substanţă de bază, astfel încât „ generarea şi distrugerea nu încetează niciodată ” şi, în fine, nedeterminarea, adică absenţa limitelor interne pe care le presupune distingerea ulterioară a corpurilor fizice simple, aerul şi apa. Este de asemenea posibil ca Anaximandru să-şi fi reprezentat această uriaşă masă de material ce înconjuară kosmos-ul nostru ca pe o sferă, aşadar ca fiind şi în acest sens fără limită, adică fără început şi fără sfârşit.

 

•          Aer= aer

                   Pentru Anaximene ,apeiron-ul lui Anaximandru şi principiu al tuturor lucrurilor este aerul, probabil datorită legăturii sale cu respiraţia şi viaţa.

 

•         Arithmos= număr

                  Intuiţia pitagorică originară a fost, probabil, reducerea intervalelor muzicale de bază la rapoarte matematice, din care ei au dezvoltat apoi principiul mai larg că, de fapt, lucrurile sunt numere.

Concepţia comună a grecilor fiind aceea că numărul e o „pluralitate de unităţi”, s-a pus problema în ce mod apare unitatea însăşi; despre elementele ei constitutive se spunea că sunt „parul şi imparul” şi „limitatul şi nelimitatul”.

 

•        Atomon= atom, particulă indivizibilă

                  Atomii sunt în mişcare eternă, cei mai nobili fiind atomii sferici ai sufletului sau focului; toate senzaţiile sunt reduse la contact; toate celelalte calităţi sensibile sunt pur convenţionale.

 

•          Hen=Unul

                   Căutând o arche pentru toate lucrurile, filosofia presocratică ajungea în mod normal la un principiu unic, era împinsă să reduca varietatea lumii existente la o unică materie primordială, fără să fi stăruit însă, în mod special, asupra unicităţii principiului.

 

•          Kosmos= univers fizic, ordine

                       Există o tradiţie potrivit căreia primul care a folosit pentru care a folosit pentru caracterizarea universului cuvântul kosmos a fost Pitagora; dar idea de univers ca ordine apare şi în fragmente păstrate de la predecesori de-ai săi, şi oricum este greu de trasat evoluţia ei exactă prin fazele: ordine, ordinea acestui univers, universul ca ordine. În mod sigur ideea îşi dobândise această conotaţie finală pe vremea lui Empedocle, pe când ideea înrudită a omului ca microcosm al universului apare la Democrit. Oricare vor fi fost originile intuiţiei iniţiale, fapt e că pitagoricii au avut o teorie a kosmos-ului; universul este un kosmos , pentru că poate fi redus la proporţii matematice, iar numărul este o arche a tuturor lucrurilor, de unde, ca un corolar etic, încercarea de a restabili această armonie cosmică în suflet. Aceeaşi idee de bază fusese exprimată de milesieni, nu in formulele de factură matematică ale lui Pitagora, ci printr-o serie de metafore împrumutate din sfera etică, pentru explicarea procesului cosmic, în locul metaforelor din miturile mai vechi.

                  Heraclit e din câte ştim primul care a făcut un pas mai departe, identificând această ordine cosmică cu “ legea” , iniţiind astfel o direcţie de gândire ce duce la idea de Lege Naturală.

 

•          Nous= inteligenţă, spirit

                   Căutarea ordinii sau a unui principiu ordonator este prezentă implicit atât în mitologia cât şi în filosofia greacă , încă de la începuturile lor: în mituri, prin aplicarea la mulţimea pestriţă de zei proveniţi din variate surse, a unei scheme genealogice ce merge până la sursa, sau “tatăl” iniţial, iar la filozofii milesieni , prin căutarea unei  arche.

 

•         Philosophia=iubire de înţelepciune, filosofie

                  Potrivit tradiţiei greceşti acreditate, Pitagora a fost primul care a folosit termenul philosophia şi care l-a înzestrat cu o puternică încărcătură religioasă şi etică.