Filosofia presocratică a naturii

                      Doctrina școlii intemeiate de Pitagora (c. 570-500 î.Hr.), ai cărei membri trăiau la Crotona (Italia - inferioară) în niște comunități asemănătoare abațiilor, este axată pe semnificația numărului.

                  Pornind de la descoperirea faptului că intervalele unei game muzicale pot fi reduse la niște raporturi numerice raționale ale coardelor ce vibrează, pitagoreicii au dezvoltat ideea conform căreia esența a tot ceea ce este real constă din numere.

                   Numerele crează ordinea cosmică, determinând și delimitând indefinitul (apeiron). Faptele sunt reproduceri ale numerelor, forma esenței lor fiind forma lor numerică.

                  În cadrul seriilor numerice există deosebiri: astfel unu se situează deasupra celorlalte numere și este considerat a fi la originea acestora.

                  Numerele impare sunt considerate ca finite și absolute, cele pare ca infinite și imperfecte.

                  Teoria numerelor a fost aplicată de către pitagoreici în diferite domenii: În matematică se dedică sistemelor și formulării de axiome.

                  Teorema lui Pitagora conduce la descoperirea numerelor iraționale.

                  Elaborează o imagine a cosmosului, conform căreia aștrii se rotesc în jurul unui centru fix la intervale regulate.

                  De asemenea în etică ideea armoniei este determinantă, pitagoreicii mergând până acolo încât identifică virtuțile cu anumite numere.

                  În ciuda cercetărilor științifice din matematică și teoria muzicală, predominant pentru școala pitagoreică este un principiu religios și mistic. Faptul este deosebit de evident în învățătura despre transmigrația sufletelor, prin ideea de sciziune între trup și suflet: sufletul reprezintă adevărata esență a omului, care se cere purificat de macularea trupească.